Scenariul din Italia se poate replica oricând în România. Avertismentul terifiant al specialiștilor!

Publicat: 13 mart. 2020, 13:08 Autor: Elena Arhiva
Scenariul din Italia se poate replica oricând în România. Avertismentul terifiant al specialiștilor!
Scenariul din Italia se poate replica oricând în România. Următoarele zile și săptămâni sunt critice în privința evoluției noilor cazuri de epidemie.

Timp de 22 de zile în Italia, numărul de infecții nu a depășit 20 de cazuri. Dar în următoarele 20 de zile, curba contaminărilor a explodat până la 15.000 de persoane.

Joi, 12 martie, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a avertizat că „în câteva săptămâni sau chiar zile”, este posibil ca situații similare cu cele văzute în China și Italia să fie văzute și în alte țări din Europa, relatează Gandul.ro.

În ultimele trei zile bilanțul noilor cazuri de infectări în România a crescut încet, dar sigur: marți au fost 16 noi cazuri, miercuri alte 18 cazuri, iar joi au fost consemnate alte 12 cazuri noi de coronavirus. În Italia, creșterea numărului de noi cazuri și decese se face în progresie geometrică.

Un grafic realizat de jurnalista Mona Dîrțu pune față în față curbele infectării cu coronavirus în Italia și România și arată că totul a explodat în peninsula italiană la aproximativ o lună după apariția primului caz.

Avertismentul ECDC: Controlarea procesului de răspândire a pandemiei de coronavirus ”nu mai este considerată posibilă”

Controlarea procesului de răspândire a pandemiei de coronavirus ”nu mai este considerată posibilă”, a anunțat joi Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

Într-o nouă evaluare de risc publicată pe pagina ECDC, agenția solicită sistemelor de sănătate europene să treacă imediat la întârzierea răspândirii virusului și protejarea celor mai vulnerabili.

Riscul de ”boală severă” este ”moderat” pentru populația din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Marea Britanie, a declarat agenția, precizând că riscul este ”ridicat” pentru cei în vârstă și cei cu afecțiuni cronice.

Ce spune Raed Arafat despre situația din România

Raed Arafat susține că la un moment dat trebuie să ne așteptăm și la o creștere semnificativă a persoanelor îmbolnăvite cu coronavirus. Acesta a explicat cum arată planul medicilor, în momentul în care numărul cazurilor trece de un anumit prag. Românii nu trebuie să se panicheze, ci trebuie să respecte regulile de igienă, așa cum este normal, să nu mai dea buzna în magazine și să golească stocurile de alimente neperisabile și să se informeze doar de la autorități.

„La un moment dat, când crește numărul cazurilor, ce poate să urmeze este să ajungi să nu mai iei pacienții care au simptome ușoare și să-i lași acasă. Și să-i urmărești acasă. Și să îi urmărești un număr de zile și chiar să nu mai testezi. Îi recomanzi să stea acasă 14 zile și după aceea se întoarce în comunitate. Asta, dacă numărul devine mai mare. În continuare, se va încerca limitarea expunerii și limitarea răspândirii pentru că este foarte important să protejezi grupurile vulnerabile”, a explicat Raed Arafat în emisiune.

Publicat: 13 mart. 2020, 13:08 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×